Iubirea este Evaghelia mea

Şi astăzi, ca de altfel de atâtea zile, am ajuns la Curs mai devreme, pentru că-mi place să privesc... Să privesc oamenii care vin aici, fiecare cu problemele lui, fiecare cu durerea sau bucuria lui. Îmi place să le privesc ochii, să le citesc sufletul. Stau undeva, într-un colţ al lungului hol şi doar privesc. Dar astăzi am văzut şi altceva, iar acest altceva îl aştern acum pe “hârtie”.

Imaginaţi-vă cum prin ferestrele mari, luminoase se vede parcul din faţa liceului, cu pomi înalţi şi soarele jucându-şi razele pe luciul frunzelor, iar vântul domol unduindu-se printre ele. Lângă un plop maiestuos este strecurat un corcoduş roşu, pitic, iar alături, la câţiva paşi, o salcie îşi apleacă tandră pletele peste iarba aşternută ca un covor la “picioarele” lor.
De fiecare dată pe pervazul lat al ferestrei sunt aşezate cărţi, multe cărţi, evident ţinând de domeniul spiritualităţii.

Scrierile unor autori celebri sunt aşternute de fiecare dată, parcă cu tandreţe, în afara marelui respect datorat “muncii” lor, de către aceeaşi persoană, deosebită prin gesturile ei, prin ceea ce se citeşte în ochi: respect, tandreţe, dar mai ales iubire. Ceea ce-mi place în mod deosebit este felul în care se face plata acestor cărţi: dacă persoana responsabilă de cărţi nu este acolo, banii se pun simplu, decent într-o altă carte cu acelaşi titlu ca cea cumpărată, fară a exista suspiciunea, nici măcar pentru o clipă, că cineva şi-ar putea însuşi pe neobservate o carte sau din banii puşi acolo. Pur şi simplu este un gest de încredere atât de firesc, atât de simplu încât te intrebi de ce doar acolo se pot deosebi gesturi simple, normale, ce ţin de încredere, bun simţ, prietenie necondiţionată. Nu mai spun de iubirea ce o simţi venind din partea celor “mai pregătiţi” faţă de “boboci”, înţelegerea, calmul, sentimente ce ai impresia la un moment dat că le poţi palpa, le poţi aduna şi strânge în braţe, pentru a le lua cu tine şi a le duce şi dincolo de aceste ziduri unde se petrec lucruri atât de frumoase, cu dorinţa de a le împrăştia, de a le dărui şi celorlalţi. Poate celui care citeşte aceste rânduri i se poate părea un lucru sau un simţământ ciudat, totuşi aceste lucruri se întâmplă atât de firesc…acolo.

Dar m-am îndepărtat de la ceea ce vroaim să vă povestesc: cărţile.
Din colţul meu privesc oamenii, care citesc titlurile cărţilor scrise de autori precum Aivanhov, Osho, Paul Ferrini şi nu doar ei. În ochii unora citesc dorinţa de a le avea, sclipirea ce spune: ”Asta e a mea!”, deşi poate în acel moment nu şi-o permit, febrilitatea altora de a cumpăra toate acele cărţi ale căror titluri spun ceva sufletului lor. Le privesc gesturile calme, uneori febrile, ale unora, pe când alţii strâng la piept, plini de dragoste ceea ce au cumpărat. Simt în gesturile lor atâta respect, dragoste, dorinţă, iar în faţa ochilor mei se aştern imagini: acel tânăr student, în micimea camerei sale de cămin, la lumina lămpii, noaptea târziu după ce va fi învăţat pentru examene, va deschide şi va citi, cât de obosit ar fi, cartea dorită de el. Lumina lunii îi va mângâia chipul, în timp ce cuvintele aşternute pe hârtie îi vor pătrunde în suflet. Iar acea doamnă gravidă, ce-şi mângâie cu dragoste burtica, cu teancul de cărţi şi cutiile de cereale în braţe, diseară, în timp ce va “gusta” alene din bolul cu cereal, va “mânca” cu nesaţ din hrana cărţilor. Îi privesc cu drag şi pe cei doi soţi: el cumpără ce-i place, ea la fel, cu aceleaşi gesturi de tandreţe, apoi, cum seara în pat, în tăcere vor sorbi imaginile, sentimentele aşternute de alţii şi pentru ei; aerul camerei lor va fi plin de iubire, ca şi gesturile discrete, tandre ce le văd acum dăruite de ei pentru ei; citesc în ochii lor dragostea ce-i leagă, iar sufleţelul meu tresaltă de fericire…pentru fericirea lor.

Uneori e atât de bine doar să privesti, să simţi şi sa te încarci de sentimentele de bine ce umplu coridoarele, sălile de curs din acest loc, de la acest curs…
Şi totuşi, în această dimineaţă, când am început să scriu, despre altceva vroiam să vorbesc, îmi spun zâmbind uşor. Doar că m-am lăsat furată de imagini şi sentimente.
Vroiam să vorbesc despre o carte, despre bucuria pe care am trăit-o, ca şi colegii mei, atunci când am simţit ca-mi aparţine. Uneori doar un simplu titlu ne poate spune ceva, dar când citesti, aleatoriu, câteva rânduri simţi cum te cuprinde bucuria şi-ţi spui: ”Cartea asta trebuie să o am” şi cu gesturi grăbite uneori, dar aici atât de calme, cumperi acea carte pentru că simţi ca-ţi aparţine: “Iubirea este Evanghelia mea”, autor: Paul Ferrini.

Cum nu ştiam nimic despre autor, nu auzisem de el, odată ajunsă acasă, am căutat pe internet informaţii. Dar nu din aceleaşi motive pentru care unii caută despre păpădii sau despre Herodot…
Cartea mi-a fost dragă din primele momente şi m-am trezit că o strâng la piept, aşa cum i-am văzut facând şi pe colegii mei. În acele momente am înţeles încă o dată ceea ce au simţit ei, şi un zâmbet s-a aşternut pe faţa mea.

După curs, în autobuz, am început să citesc cu nesaţ, tresărind la un moment dat de teama să nu “uit” unde trebuie să cobor. Ochii au privit cum liniştea nopţii cuprinde încet oraşul, cum oamenii se retrag grăbiţi spre case. Ploaia ce venise vijelios se aşternea molcom, cu picături mici, uşoare. Ploua vertical, cum ar zice cineva drag mie, îmi spun iar zâmbind. Mai contează că observ cum sunt privită ciudat de alţii?
Din primele rânduri ale Prefeţei am fost cucerită de cuvinte, de ceea ce se simţeam venind din ele. Cum s-ar spune, am rezonat cu ele.
Am sa redau prefaţa acestei cărţi, în special pentru că ştiu că mulţi dintre voi vor avea aceeaşi rezonanţă şi, chiar dacă iniţial nu veţi avea timp să pătrundeţi înţelesurile, ştiu că ceva din ceea ce transmit cuvintele va rămâne în sufletul vostru. [sus]

“Multe lucruri sunt înţelese greşit la învăţăturile lui Iisus. Iisus pe care-l cunoaştem din Evanghelii reprezintă doar o idee a adevăratului om, a pasiunii şi învăţăturilor sale.
Aşa să fie! Multe se pierd în mod inevitabil atunci când aceia care îi rescriu şi îi repovestesc mesajul nu au acelaşi nivel de înţelegere ca cel al Învăţătorului lor. Iar şi mai multe se pierd prin traducere.
Unii încearcă să-l înţeleagă pe omul Iisus şi învăţăturile sale prin sursele biblice alternative. Cu toate acestea, Evangheliile gnostice şi alte fragmente din scripturi aruncă doar o lumina slabă asupra omului şi învăţăturilor lui.

Oricâte Biblii sau scripturi aţi citit, vine o vreme când trebuie sa mergeţi dincolo de cuvinte, pentru a avea o experienţă directă a Învăţătorului şi a învăţăturilor lui.
Atunci, consideraţi că aceste cuvinte sunt doar o invitaţie de a merge mai adânc şi de a-l invita pe Învăţător în inima voastră. Şi reţineţi că acela care va va vorbi nu este Iisus din vremurile biblice, ci Iisus cel din prezent.
Pe cât de inovator a fost mesajul lui Iisus, el tot a fost modelat de către religie şi cultura acelei ere în care a trăit. Iisus a fost un evreu care le-a vorbit evreilor, într-o perioada când valorile, cultura şi puterea militară romane dominau lumea.
Acum, Iisus locuieşte în tărâmurile Spiritului. El nu este nici evreu, nici creştin, ci o prezenţă vie, ale cărei Învăţături ce dau putere depăşesc limitele timpului, spaţiului şi istoriei.

Mesajul sau de astăzi este limpede, direct şi într-un acord perfect cu învăţăturile de bază pe care le găsim în evanghelii. Îi lipseşte doar limbajul bazat pe frica şi agitaţia acelor vremuri. Mă simt binecuvântat să fiu un student al acestor învăţături şi să le împărtăşesc cu voi. Cu toate acestea, vă încurajez să nu acceptaţi nimic din ce vă spun, şi nici chiar ceea ce spune El, fără ca înainte să fie testate, să vedeţi dacă este adevărat şi folositor pentru voi.
Întrucât adevărul este întotdeauna folositor, deşi adesea îi ajută pe oameni în moduri diferite. Însă ceea ce nu este adevărat nu poate ajuta pe nimeni, indiferent de ce anume promite acel neadevăr.

Deci, deschideţi-vă inima. Puneţi aceste învăţături la lucru în viaţa voastră şi veţi şti dacă vă folosesc sau nu.
Dacă nu va folosesc, aruncaţi-le. Voi sunteţi responsabili pe învăţăturile pe care le acceptaţi şi nu puteti accepta o învăţătură care nu va aduce o cunoaştere mai mare şi care nu vă da forţa de a trăi o viaţă mai plină de iubire.
Dacă, pe de altă parte, aceste învăţături vă folosesc, daţi-le mai departe şi altora care le pot folosi pentru a-şi deschide inimile, pentru a-şi trezi minţile şi paşii în deplinătatea forţei lor creatoare.
Deoarece lumea în care trăim are nevoie de mulţi lideri plini de compasiune, martori ai adevărului. Iar acum este timpul ca fiecare dintre noi să ne ridicăm în picioare şi să ne îndeplinim misiunea pentru care am venit aici.

Fie ca lumina lui Hristos să străluceasca în inima voastră şi în ochii voştri, acum şi pentru totdeauna.
Iubire şi Binecuvântări, Paul Ferrini”

[sus]